Intrebari la ceas de seara
Mi se pare tot mai greu de descifrat (in general, nu neaparat in ceea ce ma priveste) problematica si ecuatia ce ar garanta evolutia cu happy ending intre doi oameni. Tot ce vad in jur nu face decat sa imi confirme temerile conform carora suntem praf de stele, avem fiecare o crampeie de divin in noi, dar rezonam cu altii numai intamplator, gratie hazardului, atunci cand destinul sau cazul fortuit ne aduc fata in fata, si, most important, atunci cand putem/vrem sa generam sentimente de aceeasi natura.
Altfel, cred ca toti speram/dorim/iubim/uram/nutrim sperante, vise, idealuri, numai ca marea majoritate apar si dispar in neant, mai devreme sau mai tarziu, fara ca macar destinatarul lor original sa fie aware, sa le doreasca sau sa se bucure, intr-un fel sau altul, de existenta lor efemera. Ne-am obisnuit sa numim relatie, intr-un sens foarte larg al cuvantului, orice legatura care apare intre doi oameni, cu conditia ca aceasta sa fie reciproc dorita/asumata/impartasita. Ah well, si atunci, cand energia pe care o avem/impartasim/share-uim cu restul lumii/universului nu este reciproca, cel putin la acelasi moment, asta ce inseamna, ca existenta ei este pur si simplu anulata? Eu personal as spune ca nu - important este, in primul rand pentru noi, daca nu si pentru altii, ce simtim si cum ne defineste asta in raport cu noi insine, first of all, nu neaparat si in raport cu altcineva. One might disagree, I know, but that's how I feel. Nu cred ca impartasirea aceluiasi tip de sentimente este mandatory pentru ca doua persoane sa fie happy together. Este, asa cum imi spunea tata, cand eram mica si ma pierdeam in diverse ecuatii, o conditie necesara, dar nu si suficienta. :)
Sunt curioasa, peste vreo zece ani, asa, looking back at these notes, cum voi simti/gandi atunci.
Poate e doar putina magie,un pic de iluzie,nitica realitate,dar asortata frumos cu toate visele noastre...
ReplyDelete