Un an de Belgia
Pfoa, deci iaca trecu un an de cand eu si Bibi ne-am facut bagajele si am schimbat locatia for good. Sincer, nu am avut nici un de angoase inainte de plecare sau emotii de ramas-bun, nici un fel de depresie ulterioara. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, tot ce s-a intamplat inainte, in Romania, a fost un soi de anticamera pregatitoare pentru acest eveniment. Nu degeaba se spune ca, atunci cand facem alegerile potrivite si la momentul optim (timing is very important as well), universul insusi contribuie la accelerarea lucrurilor. La fel insa si viceversa, cand facem greseli in optiunile noastre, totul pare sa se incetineasca si apar peste tot obstacole neprevazute. Cum spuneam, totul se intampla cu un motiv mai mult sau mai putin evident, chiar daca nu ne place sau nu este mereu comod sa acceptam asta.
Asadar, revenind, ne-am mutat in Belgia. Si deja a trecut un an. Ciudat, mi se pare ca sunt aici de la inceputul vietii mele. O fi bine, o fi rau? Ramane inca de vazut, insa eu am a good feeling about it.
Ce-mi place aici, dupa acest prim an? Pai sa vedem:
- Lumea nu este judgmental ca in Romania. Poti avea orice soi (sau lipsa) de religie, relatie, familie, orientare sexuala, cariera, stil de viata. Vad zilnic oameni de toate felurile si soiurile in jurul meu. Lumea este in general deschisa la dialog, dar in masura in care asculti fara sa judeci, ceea imi place maxim.
- Oamenii sunt prietenosi, de o mie de ori mai prietenosi decat in Romania. Evident, si aici exista exceptii, dar nu vorbesc acum despre ele. Iti zambesc peste tot, sunt politicosi, amabili cand realizeaza ca esti strain iti repeta informatia de n ori, pana o intelegi, au rabdare cu tine sa te exprimi in limba lor si te apreciaza pentru asta. Mi-e si frica sa imi imaginez cum ar reactiona un functionar roman, daca ar trebui sa aiba de-a face cu un strain.
- Exista respect fata de mediu, se recicleaza selectiv, nu vad copaci taiati aiurea in jurul meu sau animale abandonate si calcate de masinile nepasatoare pe strada.
- Nu am inteles niciodata de unde sau de la cine a rasarit conceptia conform careia in alte tari fructele si legumele nu au gust sau faptul ca strainii sunt reci (de parca romanii toti sunt painea lui Dumnezeu, really!). Depinde si aici, ca oriunde, cu ce persoane vii in contact, cum te apropii si tu de ceilalti, unde locuiesti, unde alegi sa iti faci cumparaturile si asa mai departe. Din contra, datorita aspectului multi-cultural atat de pregnant pretutindeni, ai acces la alimente de tot soiul - belgiene, frantuzesti, marocane, italienesti, chinezesti, englezesti etc.etc., intr-o masura mult mai mare decat am vazut eu una in Bucuresti. Ca sa nu mai precizez ca, daca mi se face dor de vinete, pufuleti, eugenii, sarmale sau mititei romanesti, exista o gramada de restaurante si magazine traditionale si cu specific si aici, unde ma pot exprima exact ca acasa.
- Educatia celor mici. Cred ca asta ma entuziasmeaza cel mai mult. La 4 ani jumate, fii-mea deja a luat ore de tenis in stagiile de vacanta din timpul verii si vorbeste la ora actuala fluent doua limbi - romana si franceza. Din scoala primara (peste doi ani, in cazul ei), vor avea activitati regulate organizate de profesori la piscina, pentru a invata sa inoate, si iesiri cu bicicletele (aici toata lumea merge macar ocazional cu bicicleta, este ceva normal).
- Spitalele si medicii. Din nou, chiar daca nu mi-as fi dorit sa ma mut pentru nimic altceva, tot ar fi trebuit sa o fac pentru fetita mea numai din acest motiv. Nici nu se poate face comparatie intre atitudinea medicilor de aici si ceea ce ofera spitalele in general cu tot ce am vazut si experimentat personal in Romania.
Asa ca, per total, me very happy. Sunt linistita, echilibrata. Cred ca asta cautam toti, in the end, nu?
Fireste ca ma mai viziteaza ocazional vechii mei demoni (cine as fi eu, fara ei?), dar reusesc sa ii tin in frau (thank God).
Si, uite asa, in mai putin de doua luni, voi implini 38 de ani. Nu ma simt deloc de 38, ci mult mai tanara si in acelasi timp batrana. Amestec ciudat si greu de exprimat in cuvinte. But, in the end, it really doesn't matter. Age is just a number, nothing else.
Asadar, revenind, ne-am mutat in Belgia. Si deja a trecut un an. Ciudat, mi se pare ca sunt aici de la inceputul vietii mele. O fi bine, o fi rau? Ramane inca de vazut, insa eu am a good feeling about it.
Ce-mi place aici, dupa acest prim an? Pai sa vedem:
- Lumea nu este judgmental ca in Romania. Poti avea orice soi (sau lipsa) de religie, relatie, familie, orientare sexuala, cariera, stil de viata. Vad zilnic oameni de toate felurile si soiurile in jurul meu. Lumea este in general deschisa la dialog, dar in masura in care asculti fara sa judeci, ceea imi place maxim.
- Oamenii sunt prietenosi, de o mie de ori mai prietenosi decat in Romania. Evident, si aici exista exceptii, dar nu vorbesc acum despre ele. Iti zambesc peste tot, sunt politicosi, amabili cand realizeaza ca esti strain iti repeta informatia de n ori, pana o intelegi, au rabdare cu tine sa te exprimi in limba lor si te apreciaza pentru asta. Mi-e si frica sa imi imaginez cum ar reactiona un functionar roman, daca ar trebui sa aiba de-a face cu un strain.
- Exista respect fata de mediu, se recicleaza selectiv, nu vad copaci taiati aiurea in jurul meu sau animale abandonate si calcate de masinile nepasatoare pe strada.
- Nu am inteles niciodata de unde sau de la cine a rasarit conceptia conform careia in alte tari fructele si legumele nu au gust sau faptul ca strainii sunt reci (de parca romanii toti sunt painea lui Dumnezeu, really!). Depinde si aici, ca oriunde, cu ce persoane vii in contact, cum te apropii si tu de ceilalti, unde locuiesti, unde alegi sa iti faci cumparaturile si asa mai departe. Din contra, datorita aspectului multi-cultural atat de pregnant pretutindeni, ai acces la alimente de tot soiul - belgiene, frantuzesti, marocane, italienesti, chinezesti, englezesti etc.etc., intr-o masura mult mai mare decat am vazut eu una in Bucuresti. Ca sa nu mai precizez ca, daca mi se face dor de vinete, pufuleti, eugenii, sarmale sau mititei romanesti, exista o gramada de restaurante si magazine traditionale si cu specific si aici, unde ma pot exprima exact ca acasa.
- Educatia celor mici. Cred ca asta ma entuziasmeaza cel mai mult. La 4 ani jumate, fii-mea deja a luat ore de tenis in stagiile de vacanta din timpul verii si vorbeste la ora actuala fluent doua limbi - romana si franceza. Din scoala primara (peste doi ani, in cazul ei), vor avea activitati regulate organizate de profesori la piscina, pentru a invata sa inoate, si iesiri cu bicicletele (aici toata lumea merge macar ocazional cu bicicleta, este ceva normal).
- Spitalele si medicii. Din nou, chiar daca nu mi-as fi dorit sa ma mut pentru nimic altceva, tot ar fi trebuit sa o fac pentru fetita mea numai din acest motiv. Nici nu se poate face comparatie intre atitudinea medicilor de aici si ceea ce ofera spitalele in general cu tot ce am vazut si experimentat personal in Romania.
Asa ca, per total, me very happy. Sunt linistita, echilibrata. Cred ca asta cautam toti, in the end, nu?
Fireste ca ma mai viziteaza ocazional vechii mei demoni (cine as fi eu, fara ei?), dar reusesc sa ii tin in frau (thank God).
Si, uite asa, in mai putin de doua luni, voi implini 38 de ani. Nu ma simt deloc de 38, ci mult mai tanara si in acelasi timp batrana. Amestec ciudat si greu de exprimat in cuvinte. But, in the end, it really doesn't matter. Age is just a number, nothing else.
Comments
Post a Comment