We meet other people for a reason: they may be a blessing, otherwise a lesson to be learned

Zilele astea sunt intr-o dispozitie speciala/deosebita/neobisnuita, asa ca scriu (din nou). Ma surprind pe mine insami, cu mintea si sufletul pline de zeci de intrebari, multe dintre ele neavandu-si sensul sau rostul. Si totusi, ele se incapataneaza sa persiste, se furiseaza in toate sertarele fiintei mele si intuiesc ca vor continua sa existe, pana cand isi vor gasi menirea/raspunsurile-pereche. Problema mea este ca nu stiu how to face them & what answers to provide, in any possible way. :) Ce as putea raspunde la asemenea dileme:

·                 Cum stim cand sa ascultam de intuitia interioara si cand este doar o plasmuire a imaginatiei noastre? Cum delimitam aceste cazuri, dupa ce criterii?

·                 Am uitat/nu mai stiu in ce mod sa ma raportez la altii, dat fiind faptul ca realitatea imediata mi se pare tot mai diferita, in functie de vederea, dorintele si asteptarile privitorului. Cum mai putem defini ceea ce gandim si simtim, atata timp cat, practic vorbind, nu ne putem compara cu ceilalti decat teoretic? De unde avem certitudinea ca trairile noastre interioare urmeaza aceeasi lungime de unda cu ale altora?

·                 When do we know it's too much or too late for certain things to be felt, said or done?