Is there a cure for this pain?
Mi se face uneori un dor groaznic de mine, acum vreo zece ani. As vrea sa pot intoarce timpul inapoi, la fel cum fac cu paginile unui roman care ma fascineaza, pentru a retrai anumite pasaje. Din pacate, in real life, it gets much more complicated than this.
Mi se face dor sa fiu iar copila, si apoi adolescenta. Sa ma trezesc iar in camera pe care am impartit-o cu Moni, timp de jumatate din viata. Sa fie totul banal de simplu si necomplicat de nimeni si nimic. Sa imi amintesc de iubirile de liceu care se consumau in Gradina Botanica. Sa fiu din nou eu, cea de inceput, care nu ar fi trait ultimii ani.
De ce nu exista si pentru noi un buton de undone, ascuns bine, undeva, for emergencies only?
Daca as putea, as da timpul inapoi, pana acum aproape doi ani, si l-as opri si pune pe repeat in acea ultima dimineata de noiembrie, cand, culmea, afara era frumos, un soare tarziu de toamna, si nimeni si nimic nu anunta ce urma sa se intample. As opri totul atunci, la ora opt dimineata. Mi-as cauta si-as aduna toate cuvintele care au ramas nespuse, dintr-o prostie aberanta a mea, toate privirile pe care mi le-am indreptat aiurea in alte parti, toate gesturile in care sa pun o viata intreaga in doi, toate sarutarile, atingerile de maini, emotiile de inceput, mijloc si sfarsit, toate impacarile, ratacirile si revenirile catre noi doi, toate clipele amare, dulci, toate lacrimile de bucurie si fericirea aceea de moment care doare. As da glas tuturor intrebarilor nerostite si i-as asculta finalmente raspunsurile care acum ma chinuie prin absenta lor. I-as spune over and over again ca imi pare rau pentru tot ce nu am facut/spus/aratat. I-as repeta pana mi-ar muri glasul cu totul ca il iubesc.
Except that now it's too late. Much much too late.
Mi se face dor sa fiu iar copila, si apoi adolescenta. Sa ma trezesc iar in camera pe care am impartit-o cu Moni, timp de jumatate din viata. Sa fie totul banal de simplu si necomplicat de nimeni si nimic. Sa imi amintesc de iubirile de liceu care se consumau in Gradina Botanica. Sa fiu din nou eu, cea de inceput, care nu ar fi trait ultimii ani.
De ce nu exista si pentru noi un buton de undone, ascuns bine, undeva, for emergencies only?
Daca as putea, as da timpul inapoi, pana acum aproape doi ani, si l-as opri si pune pe repeat in acea ultima dimineata de noiembrie, cand, culmea, afara era frumos, un soare tarziu de toamna, si nimeni si nimic nu anunta ce urma sa se intample. As opri totul atunci, la ora opt dimineata. Mi-as cauta si-as aduna toate cuvintele care au ramas nespuse, dintr-o prostie aberanta a mea, toate privirile pe care mi le-am indreptat aiurea in alte parti, toate gesturile in care sa pun o viata intreaga in doi, toate sarutarile, atingerile de maini, emotiile de inceput, mijloc si sfarsit, toate impacarile, ratacirile si revenirile catre noi doi, toate clipele amare, dulci, toate lacrimile de bucurie si fericirea aceea de moment care doare. As da glas tuturor intrebarilor nerostite si i-as asculta finalmente raspunsurile care acum ma chinuie prin absenta lor. I-as spune over and over again ca imi pare rau pentru tot ce nu am facut/spus/aratat. I-as repeta pana mi-ar muri glasul cu totul ca il iubesc.
Except that now it's too late. Much much too late.
Comments
Post a Comment